CORTORARII, ÎNTRE TRADIŢIE ŞI LEGE

La 40 de km de Sibiu, mai precis la Beneşti, se află o puternică comunitate de rromi cortorari, care în ciuda timpului nu şi-a lăsat tradiţia şi obiceiurile moştenite din străbuni. În sat majoritari sunt rromii cortorari, apoi românii, ţiganii şi o singură familie de unguri, saşii dispărând de mult…

Cortorarii se consideră altfel decât ţiganii, nu se amestecă şi nu acceptă să fie confundaţi.

În ciuda faptului că peste tot în lume graniţele încep să se contopească, obiceiurile se pierd, se unesc, la ei nu. Sunt chiar sacre şi cine le încalcă devine un proscris. Regulile sunt clare şi de toată lumea cunoscute, începând de la copii şi până la vârstnici.

Căsătorie la 10 ani

Căsătoriile între cortorari au ajuns proverbiale şi cunoscute de toată lumea, datorită faptului că se încheie între copilaşi de 10, 11 ani. Aceştia sunt “tocmiţi” sau “promişi” de când sunt foarte mici, chiar de la câteva luni. Condiţiile sunt lege pentru toată lumea: nu se vor căsători decât între cortorari, familia să fie de vază, de neam bun, iar “mirii” să facă cinste ambelor familii. Copiii sunt de cele mai multe ori obligaţi, neexistând căsătorii din dragoste. Lucru oricum aproape imposibil la acea vârstă. Iniţial are loc logodna, pe la vârsta de 9,10 ani. Atunci tatăl băiatului promite familiei fetei “paharul” sau “tahtai”, care e un fel de garanţie. Acest pahar este foarte valoros, ajungând să coste şi un milliard de lei vechi. Astfel, paharul se transmite mai departe din tată în fiu. După logodnă, mireasa va locui cu familia viitorului soţ, dormind însă cu soacra, până la nuntă, iar viitorul mire cu tatăl său. Nunta se oficiază simplu, fără stare civilă sau preot iar nuntaşii nu dau cinste, ar fi o ruşine, ei au o singură “datorie”: să petreacă cu tinerii miri. Un lucru aparte ce-l fac, şi care seamănă cu spoveditul la creştini, este faptul că merg la cel mai bătrân om din comunitate, văzut şi ca cel mai înţelept, spre a-i sfătui înainte de nuntă.

Datorită acestor căsătorii aşa de timpurii, copiii ajung să termine foarte puţine clase: fetele fac 4 clase iar băieţii 6,7 clase cel mult. Nicolae, cel care ne-a dezvăluit câte ceva din “secretele”cortorarilor, este logodit deja de câţiva ani, acum fiind la vârsta de 15 ani iar logodnica sa având aproape 16 ani.Ar vrea să facă nunta abia după ce termină cele 8 clase iar părinţii au fost de acord. Majoritatea copiilor sunt retraşi de la şcoală până să absolve măcar primele 8 clase, ratând orice şanşă pentru un loc de muncă mai bun. Totodată, copiilor le este interzis fotbalul sau manelele, considerate o ruşine, acest lucru nefiind respectat. Copiii mândrindu-se cu Guţă, care este tot cortorar, considerându-l de-al lor.

Furatul fetelor

Unul din motivele pentru care fetele renunţă la şcoală după nuntă sau logodnă, este teama părinţilor de a nu fi furate. De obicei băieţii care nu se pot căsători din diferite motive, poate că şi-au necinstit neamul sau chiar nu-l vrea nici o fată, recurg la astfel de metode. De curând s-a petrecut un astfel de “furt”, un cortorar din Blăjel a furat o fată de la Beneşti, însă doar părinţii au fost “prejudiciaţi”, căci totul s-a petrecut cu consimţământul fetei. Am putea spune că este chiar un caz fericit, căci aici putem vorbi de o căsătorie din dragoste.

Există situaţii când o fată poate rămâne nemăritată, dacă prezintă vreun handicap sau a fost dezonorată şi sunt puţini aceia care o mai vor de nevastă. De asemenea, bătaia sau beţia nu sunt motiv de divorţ, în schimb adulterul sau sterilitatea femeii sunt decisive. Totuşi, lucrurile nu stau mereu aşa, existând şi cazuri fericite, când o femeie nu a mai vrut să stea cu soţul ei, părinţii au acceptat şi au luat-o acasă. Dar astfel de situaţii sunt extrem de rare. După căsătorie, fata va purta obligatoriu batic roşu (semn distinctiv al femeilor măritate) şi fustă de culoare predominat roşie, culoare ce simbolizează vitalitatea. Pentru băieţi este obligatorie pălăria, neexistând alte restricţii.

De asemenea, fetele nu vor avea voie să se angajeze, vor fi casnice iar grija banilor cade în sarcina soţului. Un lucru curios este faptul că socrii mici vor întreţine şi ei tânăra mireasă…

Cortorarii ştiu să-şi cinstească şi morţii, păstrând obiceiuri destul de năsănătoase, după părerea majorităţii. Atunci când moare unul de-al lor nu-şi schimbă hainele şase săptămâni, purtând haine negre şi îşi lasă barbă. De asemenea, femeile renunţă pentru un timp la fustele roşii pentru unele mai sobre, cafenii. Cei care nu respectă doliul sunt nesocotiţi, fiind un mare păcat.

Cortorarii fac parastasele la 6 luni şi la un an, moment în care înfig o creangă în mormânt unde pun alăturat bomboane, biscuiţi, ca apoi după 12 noaptea rudele mortului să meargă să mânânce din ele. Am putea spune că este un fel de pomană a mortului, dar trebuie să recunoaştem că mult mai colorată şi interesantă..

Oricum, din tot ce întreprinde un cortorar, reiese că imaginea, pe care comunitatea o are despre tine, este foarte importantă, chiar esenţială supravieţuirii printre ai tăi. Odată compromisă reputaţia este foarte greu sau chiar imposibil să te reabilitezi.

Istoria rromilor

Rromii sunt un grup etnic care poate fi găsit în aproape toată Europa, dar mai ales în România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Grecia şi Serbia. După istoricul Neagu Djuvara, numele de "ţigani" este derivat din grecescul athinganein (tradus: "a nu se atinge"), plasându-i astfel pe romi în rândul celor respinşi de societate în acea vreme. Limba lor face parte din ramura indo-ariană a familiei de limbi indo-europene, fiind similară cu limbi precum punjabi şi hindi. Rromii au migrat în Iran şi în Asia mediteraneană, începând din secolul V, apoi în Imperiul bizantin în secolul IX, de unde au pătruns în sud-estul şi centrul Europei (secolul X - secolul XIV), ca şi în nordul Africii. În secolul XV au pătruns în Europa apuseană (în special în Peninsula Iberică), iar din secolul XIX în cele doua Americi. Sunt semnalaţi în ţările române în secolul XIV, fie ca meşteşugari liberi (fierari, aurari, rudari, spoitori, căldărari, căntăreţi, etc.) organizaţi în şatre, fie ca robi boiereşti, domneşti sau mânăstireşti. În secolul XIX, sub influenţa ideilor liberale ale revoluţiei de la 1848, toţi oamenii au fost declaraţi liberi şi egali, robia ţiganilor fiind definitiv abolită în 1856. Prima atestare documentară a rromilor de pe teritoriul României actuale, datează din anul 1385, când domnitorul Ţării Româneşti, Dan I, dăruieşte Mănăstirii Tismana posesiunile care aparţinuseră mai înainte Mănăstirii Vodiţa de lângă Turnu Severin, posesiuni primite de la unchiul său Vladislav I, între care şi 40 de sălaşe de “aţigani”.

Numele de cortorari derivă de la cuvântul “cort”, casa lor dintotdeauna. După revoluţie au început să-şi construiască case, adevărate palate chiar, cu bani aduşi din străinătate sau câştigaţi datorită meşteşugurilor pe care le stăpânesc şi care au mare căutare. Ei fac scocuri, cazane, lucruri de altfel bănoase.