STRĂJERUL DIN CETATE

STRĂJERUL DIN CETATE

Sibiul, şi în general împrejurimilie sale, este plin de locuri încărcate de istorie, ce stau mărturie pentru atâtea veacuri nu mereu liniştite . Nici un turist sau localnic nu s-ar putea plictisi la Sibiu, mai ales că „oferta” este pe cât de bogată, pe atât de variată, dar mai ales plină de surprize.

Cetate bine păzită

Aşa am putea spune şi despre Slimnic, un sat foarte aproape de Sibiu, care ascunde o cetate ţărănească extrem de veche, care în ciuda vremurilor a rămas în picioare pănă acum. Nimic nou, ar spune mulţi, mai ales că pe teritoriul ţării sunt foarte multe vestigii de acest fel, dar ce aduce inedit această aşezare, este „musafirul” pe care îl găzduieşte de mai bine de 18 ani. Atunci a venit de la Amnaş împreună cu soţia şi copiii, din motive doar de ei ştiute, şi şi-au găsit adăpost printre ruinele cetăţii. Acolo în incintă există o construcţie realizată mai târziu, înglobată în cetate, şi numai bună de locuit, astfel, stabilindu-se acolo „personajele” noastre. În urmă cu cinci ani soţia a murit, iar copiii au reuşit să-şi facă o gospodărie în sat. Dar el, capul familiei, nu a părăsit cetatea, i-a rămas fidel, ca o mulţumire pentru găzduirea oferită atâta timp. Cu acordul bisericii Evanghelice şi în asentimentul sătenilor, omul nostru s-a statornicit acolo ca un adevărat paznic, de care cetatea chiar avea nevoie. Deşi majoritatea sătenilor sunt de bună credinţă, s-au mai găsit şi câţiva care au considerat cărămizile din cetate, ca fiind numai bune pentru propriile construcţii. Astfel, „străjerul”are grijă ca nimeni să nu „atenteze la veşnicia scumpei lui cetăţi”.

Pustiu combătut cu Digi TV

Din afară nimic nu lasă de bănuit că acolo printre ziduri mai este viaţă, dar pe lângă viaţă, avem chiar şi civilizaţie, fiindcă pe lângă ziduri au fost trase cablurile de curent, gazul şi te întâmpină chiar şi o antenă parabolică (trebuie cumva învinse nopţile lungi de iarnă). Altfel, totul este intact, şi şederea bărbatului acolo este mai mult decât utilă pentru comunitatea din zonă.

Tradiţie dusă mai departe

Conform obiceiului, clopotele erau trase de trei ori pe zi: la 7 dimineaţa, la 12 la amiază şi seara la 8, ore care marcau cele mai importante momente ale zilei. La 7 oamenii începeau munca, ora 12 marca prânzul, iar la 8 seara toţi se intorceau acasă. Astăzi chiar dacă oamenii au după ce se ghida, tradiţia continuă prin oaspetele cetăţii, care la fel trage clopotele în fiecare zi. Dar mai important este că din turnul clopotniţei, acesta vede întreg satul, şi nu o dată a fost nevoit să tragă clopotele care anunţau un incendiu. Ultima dată acestea au răsunat acum 2 ani.

Şapte secole de istorie

Cetatea, foarte veche de altfel, a fost atestată în 1282, şi a fost ridicată împotriva atacurilor repetate ale turcilor. În partea de nord se află o capelă gotică, ale cărui urme se pot constata în parterul turnului cloptniţă. Această capelă ar putea fi identică cu Capela tuturor Sfinţilor, menţionată în analele parohiei evanghelice, datată cu anul 1342. După mijlocul secolului XIV se construieşte o bazilică gotică, care împărţea curtea în două. Astăzi mai sunt de văzut pereţii laterali dinspre sud, vest şi est. În 1855 se dărâmă o parte a zidului din biserica neterminată pentru a se construi un zid protector la cimitirul evanghelic nou. În timpul primului război mondial, turnul a fost văduvit de un clopot foarte preţios. Iar ulterior, cu bani de la stat dar şi din partea bisericii Evanghelice, s-au mai făcut lucrări de restaurare.