O MINUNE ŢINE TREI ZILE

Dacă, acum câteva zile, Lev Dodin (foto), celebrul regizor rus care l-a adus pe "Vanea" la Sibiu, declara că speră să merite chinul călătoriei până la Sibiu, marţi seara, probabil, i s-a confirmat că a meritat din plin. Cronica unor vieţi ratate Cu "Unchiul Vanea", Cehov le-a dăruit ruşilor o piesă pe care o poţi urmări oriunde şi în orice epocă. Făcând abstracţie de decorul unei moşii de la ţară şi de cele trei clăi de fân care păzesc personajele mai aprig ca nişte străjeri, lumea "înviată" de Dodin la Sibiu prezintă aceleaşi sechele dintotdeauna: disperarea care te cuprinde atunci când realizezi că tot ce ai făcut vreodată a fost complet inutil. Este starea care, de cele mai multe ori, îl cuprinde pe omul modern, al epocii noastre. Doar că ţăranul "născut" din pana lui Cehov, când îşi dă haina ponosită jos, i se desoperă sufletul: amar şi trist şi disperat. Cele nouă figuri ale scenei se completează reciproc în suferinţa lor. Nu poate fi unul amărât fără prezenţa celuilat. Ironia este că singurul moment de fericire vine în urma unor iluzii întemeiate pe nimic. "De ce să ştiu şi să înlătur nesiguranţa? Măcar aşa mai am speranţa...", sună vocea Soniei, îndrăgostită de doctor, care la rândul lui o iubea pe tânăra Elena, prinsă şi ea într-o căsnicie cu un om bătrân şi bolnav. Un cerc vicios din care nu scapă niciunul. Nici măcar moartea nu ţine cu ei. Unchiul Vanea eşuează când vrea să-şi ucidă cumnatul, pe soţul Elenei. Vanea vrea apoi să se sinucidă, dar planurile îi sunt date peste cap. Nu poate trăi, dar nici muri. Un chin sisific. Liniştea resemnată În final, drumurile eroilor se despart, fiecare preferând să-şi ducă chinul separat. Bătrânul îşi ia tânăra soţie şi părăseşte conacul, iar unchiul Vanea rămâne cu Sonia, fiica bătrânului, să administreze moşia. O oarecare armonie se reinstalează, armonia de dinaintea venirii Elenei şi a bătrânului profesor. De fapt, în casă reintră mai mult decât armonia - liniştes, împăcara cu soarta. Dezamăgirile rămân aceleaşi, tristeţea nu pleacă nici ea nicăieri, dar măcar acum, nu mai e nimeni ca să le răscolească... Final pe măsură Prezenţa lui Dodin la Sibiu face cu adevărat "toţi banii". Chemaţi în scenă de mai multe ori, împreună cu regizorul, actorii păreau uimiţi de reacţia frenetică a publicului sibian. Au gustat succesul, în acest orăşel, probabil la fel ca la Paris sau New York. Au acceptat cu greu să vină în România, la un festival la Sibiu, ca apoi, după trei reprezentaţii, să nu reuşească decât să privească cu stupefacţie spre publicul care aplauda în delir, rechemându-i în scenă.