CORTORARII, ÎNTRE TRADIŢIE ŞI LEGE

La 40 de km de Sibiu, mai precis la Beneşti, se află o puternică comunitate de rromi cortorari, care în ciuda timpului nu şi-a lăsat tradiţia şi obiceiurile moştenite din străbuni. În sat majoritari sunt rromii cortorari, apoi românii, ţiganii şi o singură familie de unguri, saşii dispărând de mult…

Cortorarii se consideră altfel decât ţiganii, nu se amestecă şi nu acceptă să fie confundaţi.

În ciuda faptului că peste tot în lume graniţele încep să se contopească, obiceiurile se pierd, se unesc, la ei nu. Sunt chiar sacre şi cine le încalcă devine un proscris. Regulile sunt clare şi de toată lumea cunoscute, începând de la copii şi până la vârstnici.

Căsătorie la 10 ani

Căsătoriile între cortorari au ajuns proverbiale şi cunoscute de toată lumea, datorită faptului că se încheie între copilaşi de 10, 11 ani. Aceştia sunt “tocmiţi” sau “promişi” de când sunt foarte mici, chiar de la câteva luni. Condiţiile sunt lege pentru toată lumea: nu se vor căsători decât între cortorari, familia să fie de vază, de neam bun, iar “mirii” să facă cinste ambelor familii. Copiii sunt de cele mai multe ori obligaţi, neexistând căsătorii din dragoste. Lucru oricum aproape imposibil la acea vârstă. Iniţial are loc logodna, pe la vârsta de 9,10 ani. Atunci tatăl băiatului promite familiei fetei “paharul” sau “tahtai”, care e un fel de garanţie. Acest pahar este foarte valoros, ajungând să coste şi un milliard de lei vechi. Astfel, paharul se transmite mai departe din tată în fiu. După logodnă, mireasa va locui cu familia viitorului soţ, dormind însă cu soacra, până la nuntă, iar viitorul mire cu tatăl său. Nunta se oficiază simplu, fără stare civilă sau preot iar nuntaşii nu dau cinste, ar fi o ruşine, ei au o singură “datorie”: să petreacă cu tinerii miri. Un lucru aparte ce-l fac, şi care seamănă cu spoveditul la creştini, este faptul că merg la cel mai bătrân om din comunitate, văzut şi ca cel mai înţelept, spre a-i sfătui înainte de nuntă.

Datorită acestor căsătorii aşa de timpurii, copiii ajung să termine foarte puţine clase: fetele fac 4 clase iar băieţii 6,7 clase cel mult. Nicolae, cel care ne-a dezvăluit câte ceva din “secretele”cortorarilor, este logodit deja de câţiva ani, acum fiind la vârsta de 15 ani iar logodnica sa având aproape 16 ani.Ar vrea să facă nunta abia după ce termină cele 8 clase iar părinţii au fost de acord. Majoritatea copiilor sunt retraşi de la şcoală până să absolve măcar primele 8 clase, ratând orice şanşă pentru un loc de muncă mai bun. Totodată, copiilor le este interzis fotbalul sau manelele, considerate o ruşine, acest lucru nefiind respectat. Copiii mândrindu-se cu Guţă, care este tot cortorar, considerându-l de-al lor.

Furatul fetelor

Unul din motivele pentru care fetele renunţă la şcoală după nuntă sau logodnă, este teama părinţilor de a nu fi furate. De obicei băieţii care nu se pot căsători din diferite motive, poate că şi-au necinstit neamul sau chiar nu-l vrea nici o fată, recurg la astfel de metode. De curând s-a petrecut un astfel de “furt”, un cortorar din Blăjel a furat o fată de la Beneşti, însă doar părinţii au fost “prejudiciaţi”, căci totul s-a petrecut cu consimţământul fetei. Am putea spune că este chiar un caz fericit, căci aici putem vorbi de o căsătorie din dragoste.

Există situaţii când o fată poate rămâne nemăritată, dacă prezintă vreun handicap sau a fost dezonorată şi sunt puţini aceia care o mai vor de nevastă. De asemenea, bătaia sau beţia nu sunt motiv de divorţ, în schimb adulterul sau sterilitatea femeii sunt decisive. Totuşi, lucrurile nu stau mereu aşa, existând şi cazuri fericite, când o femeie nu a mai vrut să stea cu soţul ei, părinţii au acceptat şi au luat-o acasă. Dar astfel de situaţii sunt extrem de rare. După căsătorie, fata va purta obligatoriu batic roşu (semn distinctiv al femeilor măritate) şi fustă de culoare predominat roşie, culoare ce simbolizează vitalitatea. Pentru băieţi este obligatorie pălăria, neexistând alte restricţii.

De asemenea, fetele nu vor avea voie să se angajeze, vor fi casnice iar grija banilor cade în sarcina soţului. Un lucru curios este faptul că socrii mici vor întreţine şi ei tânăra mireasă…

Cortorarii ştiu să-şi cinstească şi morţii, păstrând obiceiuri destul de năsănătoase, după părerea majorităţii. Atunci când moare unul de-al lor nu-şi schimbă hainele şase săptămâni, purtând haine negre şi îşi lasă barbă. De asemenea, femeile renunţă pentru un timp la fustele roşii pentru unele mai sobre, cafenii. Cei care nu respectă doliul sunt nesocotiţi, fiind un mare păcat.

Cortorarii fac parastasele la 6 luni şi la un an, moment în care înfig o creangă în mormânt unde pun alăturat bomboane, biscuiţi, ca apoi după 12 noaptea rudele mortului să meargă să mânânce din ele. Am putea spune că este un fel de pomană a mortului, dar trebuie să recunoaştem că mult mai colorată şi interesantă..

Oricum, din tot ce întreprinde un cortorar, reiese că imaginea, pe care comunitatea o are despre tine, este foarte importantă, chiar esenţială supravieţuirii printre ai tăi. Odată compromisă reputaţia este foarte greu sau chiar imposibil să te reabilitezi.

Istoria rromilor

Rromii sunt un grup etnic care poate fi găsit în aproape toată Europa, dar mai ales în România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Grecia şi Serbia. După istoricul Neagu Djuvara, numele de "ţigani" este derivat din grecescul athinganein (tradus: "a nu se atinge"), plasându-i astfel pe romi în rândul celor respinşi de societate în acea vreme. Limba lor face parte din ramura indo-ariană a familiei de limbi indo-europene, fiind similară cu limbi precum punjabi şi hindi. Rromii au migrat în Iran şi în Asia mediteraneană, începând din secolul V, apoi în Imperiul bizantin în secolul IX, de unde au pătruns în sud-estul şi centrul Europei (secolul X - secolul XIV), ca şi în nordul Africii. În secolul XV au pătruns în Europa apuseană (în special în Peninsula Iberică), iar din secolul XIX în cele doua Americi. Sunt semnalaţi în ţările române în secolul XIV, fie ca meşteşugari liberi (fierari, aurari, rudari, spoitori, căldărari, căntăreţi, etc.) organizaţi în şatre, fie ca robi boiereşti, domneşti sau mânăstireşti. În secolul XIX, sub influenţa ideilor liberale ale revoluţiei de la 1848, toţi oamenii au fost declaraţi liberi şi egali, robia ţiganilor fiind definitiv abolită în 1856. Prima atestare documentară a rromilor de pe teritoriul României actuale, datează din anul 1385, când domnitorul Ţării Româneşti, Dan I, dăruieşte Mănăstirii Tismana posesiunile care aparţinuseră mai înainte Mănăstirii Vodiţa de lângă Turnu Severin, posesiuni primite de la unchiul său Vladislav I, între care şi 40 de sălaşe de “aţigani”.

Numele de cortorari derivă de la cuvântul “cort”, casa lor dintotdeauna. După revoluţie au început să-şi construiască case, adevărate palate chiar, cu bani aduşi din străinătate sau câştigaţi datorită meşteşugurilor pe care le stăpânesc şi care au mare căutare. Ei fac scocuri, cazane, lucruri de altfel bănoase.

STRĂJERUL DIN CETATE

STRĂJERUL DIN CETATE

Sibiul, şi în general împrejurimilie sale, este plin de locuri încărcate de istorie, ce stau mărturie pentru atâtea veacuri nu mereu liniştite . Nici un turist sau localnic nu s-ar putea plictisi la Sibiu, mai ales că „oferta” este pe cât de bogată, pe atât de variată, dar mai ales plină de surprize.

Cetate bine păzită

Aşa am putea spune şi despre Slimnic, un sat foarte aproape de Sibiu, care ascunde o cetate ţărănească extrem de veche, care în ciuda vremurilor a rămas în picioare pănă acum. Nimic nou, ar spune mulţi, mai ales că pe teritoriul ţării sunt foarte multe vestigii de acest fel, dar ce aduce inedit această aşezare, este „musafirul” pe care îl găzduieşte de mai bine de 18 ani. Atunci a venit de la Amnaş împreună cu soţia şi copiii, din motive doar de ei ştiute, şi şi-au găsit adăpost printre ruinele cetăţii. Acolo în incintă există o construcţie realizată mai târziu, înglobată în cetate, şi numai bună de locuit, astfel, stabilindu-se acolo „personajele” noastre. În urmă cu cinci ani soţia a murit, iar copiii au reuşit să-şi facă o gospodărie în sat. Dar el, capul familiei, nu a părăsit cetatea, i-a rămas fidel, ca o mulţumire pentru găzduirea oferită atâta timp. Cu acordul bisericii Evanghelice şi în asentimentul sătenilor, omul nostru s-a statornicit acolo ca un adevărat paznic, de care cetatea chiar avea nevoie. Deşi majoritatea sătenilor sunt de bună credinţă, s-au mai găsit şi câţiva care au considerat cărămizile din cetate, ca fiind numai bune pentru propriile construcţii. Astfel, „străjerul”are grijă ca nimeni să nu „atenteze la veşnicia scumpei lui cetăţi”.

Pustiu combătut cu Digi TV

Din afară nimic nu lasă de bănuit că acolo printre ziduri mai este viaţă, dar pe lângă viaţă, avem chiar şi civilizaţie, fiindcă pe lângă ziduri au fost trase cablurile de curent, gazul şi te întâmpină chiar şi o antenă parabolică (trebuie cumva învinse nopţile lungi de iarnă). Altfel, totul este intact, şi şederea bărbatului acolo este mai mult decât utilă pentru comunitatea din zonă.

Tradiţie dusă mai departe

Conform obiceiului, clopotele erau trase de trei ori pe zi: la 7 dimineaţa, la 12 la amiază şi seara la 8, ore care marcau cele mai importante momente ale zilei. La 7 oamenii începeau munca, ora 12 marca prânzul, iar la 8 seara toţi se intorceau acasă. Astăzi chiar dacă oamenii au după ce se ghida, tradiţia continuă prin oaspetele cetăţii, care la fel trage clopotele în fiecare zi. Dar mai important este că din turnul clopotniţei, acesta vede întreg satul, şi nu o dată a fost nevoit să tragă clopotele care anunţau un incendiu. Ultima dată acestea au răsunat acum 2 ani.

Şapte secole de istorie

Cetatea, foarte veche de altfel, a fost atestată în 1282, şi a fost ridicată împotriva atacurilor repetate ale turcilor. În partea de nord se află o capelă gotică, ale cărui urme se pot constata în parterul turnului cloptniţă. Această capelă ar putea fi identică cu Capela tuturor Sfinţilor, menţionată în analele parohiei evanghelice, datată cu anul 1342. După mijlocul secolului XIV se construieşte o bazilică gotică, care împărţea curtea în două. Astăzi mai sunt de văzut pereţii laterali dinspre sud, vest şi est. În 1855 se dărâmă o parte a zidului din biserica neterminată pentru a se construi un zid protector la cimitirul evanghelic nou. În timpul primului război mondial, turnul a fost văduvit de un clopot foarte preţios. Iar ulterior, cu bani de la stat dar şi din partea bisericii Evanghelice, s-au mai făcut lucrări de restaurare.

EROS RAMAZOTTI LA MINUS SAPTE GRADE

Mult aşteptatul concert al lui Eros Ramazzotti a adunat mii de oameni pe Stadionul Municipal, în ciuda temperaturilor care erau, la ora începerii concertului, de minus 7 grade Celsius.

Concertul, programat pentru ora 21.00, a început la fix, în timp ce valuri de oameni continuau "să curgă" pe stadion. Copii, tineri, vârstnici, pensionari, oameni de toate vârstele au venit să audă hiturile italianului care i-a uns la inimă pe fani cu cântecele sale de amor.

Pe scaunele ninse şi îngheţate, dar şi direct pe gazon, peste 7.000 de iubitori de Eros au înfruntat gerul ca să se bucure de un show romantic. Începutul sfârşitului Concertul lui Eros Ramazzotti a marcat primul eveniment dintr-o serie de manifestări menite să finalizeze programul Sibiu, Capitală Culturală Europeană 2007. Spectacolul, oferit gratuit, a strâns fani din toată ţara. În gradene, dar şi în faţa scenei, erau mii de fani, care au îndurat frigul, fredonând melodii vechi, dar şi unele noi, de pe ultimul album, şi care nu mai conteneau în a-şi imortaliza idolul cu telefonul mobil.

Artificii... culturale Aşa cum ne-am obişnuit anul acesta, nici concertul de aseară nu s-a încheiat fără un foc de artificii, care a durat mai bine de zece minute. După o oră şi jumătate, înfocaţii fani ai lui Eros Ramazotti s-au împrăştiat, animând străzile mai ceva ca în timul zilei.

LANSARE CU CÂRCOTELI

FOTO: ANA POENARIU Mihai Găinuşă, jumătatea sibiană a Cronicii Cârcotaşilor, a ales să-şi lanseze cea de-a treia carte - primul său roman - la Sibiu, oraşul său natal. A venit însoţit de toată echipa "cârcotaşă": Şerban Huidu, Cătălin Dezbrăcatu', Mistreţu', Puştiu' şi bebeluşa Delia. Cealaltă bebluşă, Oana, a lipsit, fiind scuzată de colegii ei, pentru că "este prinsă într-un proiect". I-a enervat traficul Cum traficul de la intrarea în Sibiu este un stres pentru orice şofer, Cârcotaşiil-au rugat frumos pe primarul Klaus Johannis să desfiinţeze semaforul de la Kaufland. Şerban Huidu a declarat chiar că, dacă mai are ocazia să intre vreodată în Sibiu, cu traficul actual, ar avea timp să scrie şi el o carte. Trecând peste gluma ironică, Huidu a mărturisit că are în proiect un volum, care deocamdată este concretizat în 12 ore de înregistrări pe reportogon.

Lumea s-a bulucit la romanul sibianului Mihai Găinuşă Roman rotund care îţi face capul pătrat Cam aşa şi-ar descrie Găinuşă romanul "Fără cap şi fără coadă". "A fost destul de greu, m-am chinuit la el. Având în vedere că e roman, cel mai greu a fost să urmăresc personajul de la un cap la altul", a declarat Mihai Găinuşă. De ce roman rotund? Păi nu are cap şi nu are coadă. Simplu. Dar e cu schepsis, ne asigură autorul. Marean, personajul central (fără nicio aluzie, bineînţeles), nu va lua nicio poziţie, vis-a-vis de carte. El aşteaptă să iasă filmul, spune convins proaspătul autor de romane.

Fani de toate vârstele Lansarea oficială, care a avut loc la Promenada Mall, a adunat foarte mulţi fani... minori. Foarte mulţi copii au ţinut să-i vadă pe cei de la Cronica Cârcotaşilor. Totuşi, primul cititor al cărţii lui Găinuşă este major şi se numeşte Tudor Octavian, scriitorul care semnează şi prefaţa. După ce i-a citit romanul, fostul profesor al lui Găinuşă l-a anunţat că îi dă o veste proastă: a intrat în breasla scriitorilor. Acesta a caracterizat lucrarea drept "garanţia unei cariere literare într-o frumoasă evoluţie".

NU-I INTERESEAZĂ BRĂŢĂRILE DACILOR

Pentru directorul muzeului Brukenthal, aducerea brăţărilor dacice din aur la Sibiu nu ar reprezenta cine ştie ce eveniment În anul 2000, mai mulţi braconieri au descoperit în munţii Orăştiei, în preajma străvechilor cetăţi dacice, câteva brăţări din aur - se presupune că în număr de 15 -, datând din sec I î.chr. Hoţii de comori străvechi le-au traficat peste hotare, o parte dintre ei fiind şi acum în arest. Statul român a reuşit recuperarea a nouă dintre brăţări, în jurul cărora s-au creat multe controverse. Unii dintre cercetători au susţinut că nu sunt autentice, pentru că triburile de daci din vremea respectivă nu ar fi posedat tehnica necesară confecţionării unor asemenea bijuterii, de o asemenea fineţe. Teoria a fost însă infirmată, iar testele cu carbon şi studiile ulterioare au demonstrat că bijuteriile le-au aparţinut cândva familiilor aristocrate ale dacilor. Expunerea lor în diferite muzee din ţară a fost îndelung gustată. Cine nu şi-ar dori să vadă o bucăţică din comorile legendare ale dacilor? Ei bine, tocmai directorul complexului muzeal Brukenthal, Sabin Luca, a considerat că expunerea lor la Sibiu n-ar reprezenta mare lucru.

3.000 vs. 5.000 Directorul muzeului Brukenthal (foto) spune că a preferat să organizeze expoziţii din agenda culturală a anului 2007 decât să aducă la Sibiu brăţările dacice. Decizie destul de neinspirată, pentru că expoziţia cea mai "gustată" a muzeului a strâns, în trei săptămâni, 3.000 de vizitatori, în timp ce cea mai recentă expunere a brăţărilor, la Iaşi, a adunat, în zece zile, 5.000 de curioşi. Reprezentanţii ministerului Culturii au confirmat pentru SIBIANUL că muzeul Brukenthal nu şi-a manifestat în niciun fel dorinţa de a expne la Sibiu comorile dacilor. În plus, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu, Vasile Crişan, a declarat că la Sibiu era planificată o reuniune a arheologilor la Sibiu, care s-a mutat la Tulcea din lipsă de spaţii de cazare. Fără arheologi, nici brăţările nu-şi prea găseau rostul aici, mai spune acesta, omiţând faptul că cei mai mulţi dintre vizitatorii unei asemena expoziţii ar fi fost sibienii şi turiştii de rând, nicidecum specialiştii în domeniu. Oricum, susţine directorul, brăţările dacilor nu prea aveau legătură cu capitala culturală europeană. "Brăţările dacilor... Capitală culturală europeană... nu prea mergea", crede Crişan. Bestseller Celebrele brăţări dacice, descoperite în munţii Orăştiei în anul 2000, au ajuns, la mijlocul lunii octombrie, la Iaşi. Complexul Naţional Muzeal Moldova a găzduit, timp de 10 zile, din 12 octombrie până pe 21, o expoziţie cu un succes răsunător. "Un adevărat câştig de casă", cum a denumit-o Lăcrămioara Stratulat, director al instituţiei gazdă. În cele 10 zile cât au fost expuse, pragul muzeului a fost călcat de peste 5.000 de vizitatori, dornici să vadă bijuteriile dacilor. Vârful expoziţiei l-a constituit primele trei zile, care au coincis cu sărbătoarea Sfintei Parascheva. Atunci muzeul a fost deschis până la orele 24, aşa încât toată lumea să aibă timp să viziteze. Încasări record şi investiţie zero Suma încasată din vânzarea biletelor a fost una fabuloasă: 16.500 de lei, în condiţiile în care biletul a costat între 5 şi 10 lei de persoană. Mai mult, organizarea expoziţiei nu i-a costat nimic pe responsabilii muzeului, care au încheiat parteneraiate pentru paza obiectelor, cât şi pentru asigurarea lor. Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Iaşi a plătit asigurarea brăţărilor, făcând totodată şi demersurile necesare aducerii lor la Iaşi. Directorul muzeului din Iaşi, Lăcrămioara Stratulat a declarat, pentru SIBIANUL, că nu au existat anumite criterii de selecţie pentru care instituţia pe care o conduce a fost aleasă să găzduiască expunerea comorilor dacice. "Cred că Iaşiului i s-a acordat cinstea cuvenită, fiind totuşi capitala culturală a Moldovei", crede Stratulat. O capitală care, spre deosebire de cea culturală europeană, pune preţ pe comorile strămoşilor săi.

ŞCOLILE SE ÎNTREC ÎN SPECTACOLE DE CRĂCIUN

Cu aproape două săptămâni înaintea Crăciunului, a început o mică întrecere între şcolile sibiene. Toate au în agendă spectacole şi manifestări specifice, care să celebreze cât mai bine sărbătoarea care se apropie. Cărţi şi cântec Biblioteca judeţeană "Astra" Sibiu a adunat elevii şcolii nr. 12, şcoala nr. 13, colegiulului economic "George Bariţiu" şi şcoala "Waldorf-Hans Spalinger" din Roşia. Aceştia vor expune obiecte decorative, dar şi o expoziţie de pictură dedicată Crăciunului (elevii şcolii nr. 12 şi 13). Tot ei vor recita câteva poezii în limba germană şi română, precum şi colinde şi cântece de Crăciun. În cadrul evenimentului, elevii de la şcoala 12 îşi vor lansa şi revista şcolii, "Petale de senin", ajunsă la numărul 5. Colegii lor mai mari de la Colegiul Economic vor pune în scenă "Poveste de Crăciun". Elevii de la şcoala Waldorf, din Roşia, vin pregătiţi cu un bazar de obiecte decorative, dar şi cu multe colinde. Manifestarea va avea loc marţi, 18 decembrie, ora 12, la filiala "Bâlea" a Bibliotecii Astra Sibiu din Parcul tineretului. Cu colinda prin licee Colegiul Naţional Pedagogic "Andrei Şaguna" s-a pregătit şi el pentru aceste sărbători. Cu mic, cu mare, de la clasele de gimnaziu şi până la elevii mai mari de liceu, toţi au coborât puţin atmosfera de sărbătoare printre zidurile fostei mânăstiri. Marţi, 18 decembrie, de la orele 14, în Sala festivă a liceului, se va pune în scenă piesa "Irozii", iar apoi elevii vor interpreta colinde şi cântece populare tradiţionale de iarnă. A doua zi, miercuri, de la orele 18.30, vor poposi la Catedrală cu un concert de colinde al grupului vocal condus de profesorul Cornel Popescu. Nici "Onisifor Ghibu" nu lasă să treacă sărbătoarea oricum. Elevii acestei şcoli vor prezenta luni, 17 decembrie, de la orele 18, un spectacol de colinde, iar miercuri este rândul teatrului. "Viflaemul" este numele scenetei jucate de liceeni. "Lăzăriştii" se vor desfăşura la Forumul German pe 19 decembrie de la ora 10.30, cu un spectacol de Crăciun la care vor lua parte atât elevii de gimnaziu, cât şi cei de liceu. Colinde pentru sărmani Liceul Brukenthal nu a uitat de cei mai puţin norocoşi, şi a pregătit un concert de binefacere. Pe 19 decembrie, de la orele 18, aula liceului va răsuna de colinde, iar pe holurile şcolii se vor putea achiziţiona produse de la bazar. Cu banii strânşi vor fi ajutaţi copiii asociaţiei "Sfântul Nicolae", patronată de preotul Săsăuşan. De asemenea, vor fi ajutaţi şi elevi ai şcolii, care sunt mai nevoiaşi. Bal de caritate Nu doar liceele sau şcolile generale organizează evenimente de Crăciun. Un grup de elevi ai unui colegiu din Sibiu s-au gândit la copiii şi bâtrânii care zac uitaţi în orfelinate şi aziluri. Elevii, coordonaţi de Iosif Viorel Mila, au pus la punct un bal judeţean al bobocilor şi doresc să strângă bani pentru copiii şi bâtrânii abandonaţi de la sate. Balul se va desfăşura miercuri, 19 decembrie, de la orele 17.30, în club Liquid. Organizatorii au invitat şase licee: Constantin Noica, Brukenthal, Textil, "Gheorghe Lazăr", Onisifor Gibu şi "Octavian Goga". Timp de 2 ore, fiecare liceu va prezenta un moment artistic, dar vor fi şi momente "incendiare" promit organizatorii. Un mega show cu efecte laser şi fum, prezentări de modă, micro-recitaluri, premii şi multă distracţie, ne asigură coordonatorul Iosif Viorel Mila. Fiecare liceu invitat se va prezenta cu câştigătorii de Miss şi Mister, care vor intra în "etapa judeţeană". Costul unui bilet se ridică la 13 lei, din care 5 lei reprezintă consumaţia, iar 3 donaţia către copii şi bâtrâni. Banii strânşi se vor concretiza în pacheţele către o casă de copii din Agârbiciu sau Orlat şi către vârstnicii de la azilul de pe strada Azilului.